mielom multiplu


înapoi la pagina de patologie sau direct la pagina principală

Mielom multiplu

(se dedică tatălui meu, Emil)

află mai multe (în limba engleză)

Mielomul multiplu este un tip de cancer care afectează măduva osoasă. Mielomul multiplu este mai puțin frecvent ca alte tipuri de cancer (circa 20.000 de cazuri anual în SUA).

Deşi cauzele care îl determină nu sînt cunoscute, mielomul multiplu poate fi controlat la majoritatea pacienților, uneori timp de ani de zile.

Dezvoltarea de noi medicamente a condus la prelungirea duratei de supraviețuire la cei mulți dintre pacienții diagnosticați cu mielom multiplu.

Simptome

fracturi: afectarea osoasă cea mai serioasă manifestare la momentul diagnosticului de mielom; la radiografie osul apare mai subțiat (osteoporoză) sau prezintă zone negre (leziuni litice); un os fragil este susceptibil la rupere (fractură patologică).

durere osoasă: în special în zona spatelui, coastelor sau şoldurilor; durerea este accentuată de mişcare.

oboseală: datorită scăderii numărului de celule roşii apar simptome de oboseală.

infecții: cele mai întîlnite – pneumonii, infecții de vezică urinară sau rinichi, sinuzite sau infecții de piele.

hipercalcemie: calciu în exces eliberat din oase în sînge; poate determina sete, greață, constipație şi stare de confuzie.

Prevenție şi screening

Deoarece cauza nu este cunoscută, nu se cunosc nici factorii de risc; ca atare mielomul multiplu nu beneficiază de recomandări pentru prevenție. Pentru moment nu există teste de screening.

Diagnostic

Teste de sînge şi urină

Determină nivelul de calciu şi de proteine anormale din sînge (paraproteine) şi din urină (proteine Bence-Jones).

electroforeză: determină nivelul de paraproteine din sînge.

imunofixare: detectează nivelurile mai reduse de paraproteine.

Aspirat de măduvă osoasă

Determină numărul de celule plasmatice din măduva osoasă. Măduva normală conține 5% celule plasmatice, iar în mielom acestea ajung la 30%.

Biopsie

Se face din tumorile care apar în mielom (denumite plasmacitoame). O biopsie de plasmocitom conține 90-100% celule de mielom.

Monitorizare osoasă

Monitorizarea osoasă urmăreşte osteoporoza şi leziunile litice, prin radiografii. Alte teste mai precise pot fi necesare: densitate osoasă, rezonanță magnetică nucleară (RMN) sau tomografie cu emisie de pozitroni (positron emission tomography – PET).

Stadializare

Mielomul multiplu foloseşte un sistem de stadializare numit Durie-Salmon, bazat pe numărul de leziuni osoase, nivelul de proteine din sînge şi/sau urină şi nivelul de calciu din sînge.

stadiu I: celule mielomatoase puține

stadiu II: celule mielomatoase în număr mediu

stadiu III: celule mielomatoase multe

În plus, fiecare stadiu este clasificat ca “A” sau “B” după  integritatea funcției renale. “A” înseamnă funcție renală normală, iar “B” funcție renală anormală.

Tratament

Chimioterapie

Chimioterapia poate dura luni de zile şi se face de regulă în ambulatoriu; anumite cazuri pot necesita internare în spital.

Radioterapie

Radiația este mai eficientă decît chimioterapia şi are mai puține efecte adverse; este folosită de aceea pentru reducerea rapidă a durerii şi controlul pierderii osoase severe.

Transplant de măduvă osoasă şi celule stem

Sînt două tipuri de transplant: autolog şi alogen. În transplantul autolog, pacienții primesc propriile lor celule stem. În transplantul alogen pacienții primesc celule de la un donator, care poate înrudit (familie) sau neînrudit.

Celulele stem pot fi colectate în două feluri:

1. direct din măduva osoasă;

2. din sîngele periferic.

Transplantul alogen în mielomul multiplu nu se face în mod curent datorită riscului mare, inclusiv de deces. Se face mai ales la pacienții cu recădere după transplant autolog sau cu mielom foarte agresiv. Riscul este dat de boala grefă-contra-gazdă (graft-versus-host disease – GVHD). GVHD apare atunci cînd măduva osoasă nouă (grefa) recunoaşte țesutul pacientului ca străin şi îl atacă. Semnele şi simptomele GVHD includ:  roşeață, ochi uscați, gură uscată, greață, vomă, diaree sau niveluri anormale de enzime hepatice.